Restaurantul Poiana Brasov

Aerul proaspăt de munte, orele de schi și spa îți deschid apetitul. Cu o minunată vedere spre Poiana Braşov, recent renovatul Restaurant Altitude se remarcă printr-un design de un rafinament contemporan și un meniu cosmopolit, cu influențe din toate marile bucătării ale lumii dar și cu preparate de inspirație autohtonă, iar Lobby Bar oferă momente de relaxare la o cafea sau un cocktail special și acces la internet wireless.

Restaurantul Altitude

Altitude este un restaurant la Altitudine, cu Atitudine.

Restaurantul Altitude continuă cu mândrie tradiția de peste 50 de ani a ospitalității restaurantului Sport, alături de hotelul cu același nume devenit emblemă a Poienii Brașov.
Cu un design complet nou, de un rafinament contemporan subtil dar integrând și elemente din istoria stațiunii și a hotelului Sport, restaurantul Altitude este punctul ideal de plecare pentru o zi activă pe munte sau refugiul perfect după o zi plină de adrenalină.
Pentru o priveliște senzațională asupra intregii stațiuni si o experiență absolut memorabilă, vă invităm să alegeți terasa închisă, cu un décor intim și extrem de cochet.

Vă invităm să vă delectați cu preparate variate, cu influențe din toate marile bucătării ale lumii dar și cu preparate de inspirație autohtonă, la baza cărora stau cele mai proaspete ingrediente, atent selecționate.

La desert nu trebuie să ratați prăjitura casei ANA, devenită celebră în ultimii 20 de ani, sau clătitele brașovene, o alegere perfectă în sezonul rece.


Lista de vinuri impresionează și ea prin varietate, incluzând cele mai cunoscute nume românești de tradiție: Cramele Recaș, Vinarte, Lacerta, Domeniile Sâmburești, Crama Oprișor, Casa de Vinuri Segarcea, Ceptura, Cricova. Alături de acestea găsiți și opțiuni consacrate la nivel mondial cum ar fi Achaval Ferrer Malbec Mendoza, Banfi Brunello Poggio, Banfi Brunello Di Montalcino sau Grecco di Tufo.

Lobby Bar

Lobby Bar

Aroma fină a unui espresso într-o ambianță plăcută și accesul la internet wireless sunt elementele care definesc Lobby Bar. Un loc aparte care oferă o selecție de sandwichuri și salate proaspăt preparate, dar și cocktailuri personalizate savurate după o zi la schi.

La Oxygen Lounge, întâlnirile private sau o seară intimă cu prietenii în fața șemineului se desfășoară în decorul cald care îmbină cu măiestrie lemnul, piatra și onixul.

rezervă online

IN by Ana Hotels